2014-07-20-ΒΟΥΚ-Νύχτα των Πολιτιστικών Ινστιτούτων 500Χ267

Noaptea Institutelor Culturale

Pe 20 iunie, de la ora 16.00 și până la ivitul zorilor, institutele și centrele culturale membre ale Clusterului EUNIC București și partenerii lor vă dau întâlnire la a opta ediție a Nopții Institutelor Culturale la București!

Așa cum v-am obișnuit, va fi o noapte lungă care va anima centrul orașului și va încânta publicul prin experiențe culturale interesante și variate. Vă așteptăm să participați și să vă bucurați de programul bogat: filme, muzică, teatru, poezie, dans, ateliere de creație, concursuri, jocuri, lecturi, cursuri de limbă, expoziții, evenimente alternative și interactive, performance, degustări și târguri de bunătățuri și produse hand-made.

Accesul la evenimente este liber.

Asociaţia Green Revolution susține evenimentul și deplasarea publicului între locurile care vor găzdui evenimente punând la dispoziție, gratuit, 40 de biciclete. Bicicletele vor putea fi împrumutate de la centrele de închiriere din parcul Herăstrău (Piața Charles de Gaulle și Arcul de Triumf) sau parcul Tineretului, pe baza unei solicitări trimise până pe data de 18 iunie (inclusiv) la adresa de email: walbru.bucarest@rdsmail.ro

2014-07-20-ΒΟΥΚ-Νύχτα των Πολιτιστικών ΙνστιτούτωνNoaptea Institutelor Culturale este un proiect al Clusterului EUNIC București (Rețeaua Europeană a Institutelor Culturale Naționale), coordonat în 2014 de Delegația Valonia-Bruxelles și organizat de British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Delegația Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez din București, Institutul Italian de Cultură și Institutul Polonez, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România și Biroul de Informare al Parlamentului European în România. Partenerii evenimentului sunt Green Revolution și I’Velo. Parteneri media: 24 FUN, RFI România, Igloo, Blitz TV, We Art România, Observator Cultural, Cultura, Șapte Seri.