yannis-mavritsakis-copie-500x267

Luna Literaturii 2018

Ελληνικά

#EUcitesc
Cu prilejul Lunii Literaturii organizate în octombrie de membrii rețelei EUNIC România, Fundația Culturală Greacă prezintă spectacolul-lectură Invocarea farmecului de Yannis Mavritsakis, în data de 20 octombrie, ora 17.00, la Point Hub (Str. General Eremia Grigorescu, nr. 10).

INVOCAREA FARMECULUI
de Yannis Mavritsakis
traducere de Claudiu Sfirschi-Lăudat
Cu: Gavril Pătru, Ion Haiduc, Crenguța Hariton, Vlad Nemeș, Ștefy David

Sinopsis:
Lipsită de orice bănuială, mama adună ierburi, tatăl bolnav visează la propria renaștere, câinele fidel vorbește cu demonii, iar fata întârzie să se întoarcă acasă − toți membrii familiei sunt oferiți ca hrană vie unui proces de execuție magică, izvorât din ideea unui paradis pierdut și transpunând imaginea pământului ca tărâm al morții.

YIANNIS MAVRITSAKIS
Dramaturgul Yannis Mavritsakis s-a născut la Montreal în 1964, iar din 1970 locuiește la Atena. A studiat actoria la Școala Superioară de Artă Dramtică a Teatrului Național din Atena. A absolvit în 1986 și a lucrat ca actor până în 2003, când a început să se concentreze mai mult asupra scrisului.Toate piesele sale au fost reprezentate la Atena și traduse în franceză (Editions Theatrales, Maison Antoine Vitez) și alte limbi.
Vitrioli a fost prezentat prima dată sub forma unui spectacol-lectură la Théâtre de la Ville din Paris, iar apoi a fost montat la Teatrul Național din Atena, în regia lui Olivier Py (2012-2013). Aceeași reprezentație a participat la Festivalul din Avignon, în 2014. Redshift a fost reprezentat prima oară la New York, în vara anului 2013(Between the Seas Festival). Pentru Blind Spot (tradus în limba română de Elena Lazăr, Editura Omonia, 2007, și montat de Radu Afrim în 2016) a primit Premiul „Karolos Koun” pentru cea mai bună piesă, în 2008, iar pentru Wolfgang(montat în România de Radu Afrim, în 2017), a primit premiile„Georgios Hortatsis”, pentru cea mai bună piesă de teatru (2008-2010) și Palmares 2010 (Commission Nationale de l’Aide à la creation de textes dramatiques, Paris).

PIESE DE TEATRU
Quasar, 2015
The Invocation of Enchantment, 2014
Redshift, 2012
Vitrioli, 2010
Fucking Job, 2008
Wolfgang, 2007
Blind Spot, 2006


Citiți și
Luna Literaturii